Generatia uploadata la retea

29 04 2013

Am mai vazut-o pe aia cu check-in la catedrala in noapte de Inviere sau la slujba de Paste. Dar chiar o poza cu preotul care ii da anafora la roaba Domnului Denisa L…… ? La cum arata fata asta, dupa un post intreg, cred ca orice nutritionist i-ar recomanda regim alimentar in continuare, dar asta e o alta discutie. Din pacate, cred ca urmatorul check-in a fost la Istambul in Complex, in genul “cu fetele la una mica :))) Ce ne mai place shaormaaa!!! Istambul KEBAB” ?

Dar totusi ce urmeaza? La nunta, iti dai check-in in altar ? La inmormantare, check-in la Pomenirea? Tot pe modelul asta dupa operatia de apendicita, check-in la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara ?

Dupa generatia hi5, a venit generatia conectatilor la tot??? Recent mi-am instalat Office 2013. In dimineata asta, deschid Excelul si fiind prima oara cand l-am utilizat dupa update mi-a pornit ceva clip de prezentare cu imbunatatirile fata de editia principala, ghici ce??? Poti sa iti sincronizezi tabelele din computer cu Facebook-ul, cu Twitter-ul, probabil cu Google Drive-ul, etc . . .

In principiu, in ziua de azi, orice pot sa iti uploadezi pe net, un lucru bun doar in principiu, cel putin din punct de vedere meu de vedere. Oi fi eu mai conservator dar eu consider ca asta ne agraveaza dependenta de tehnologie. E doar o parere.

Indiferent de asta si indiferent daca situatia de fata e amuzanta sau nu, Manastirea Curtea de Arges a vazut in dependenta oamenilor de tehnologie o modalitate de a ii apropia de Dumnezeu. Si-au dat si ei seama ca tehnologia ii face pe oameni comozi, si vorba aia, Doamne iarta-ma, dar nici dracu nu iti vine la biserica sa stea in picioare sa iti asculte tie ca preot, o slujba de ore intregi pentru cele 15 cuvinte pe care le intelege din ce urlii/canti intelegibil.

Incheind intr-o nota pozitiva, va doresc ca sarbatoarea Pastelui sa va aduca simbolic lumina, in primul rand in minte si sa va calauzeasca neuronii in luarea de decizii bune care cel putin, de sarbatori sa nu va duca la urgente in urma feluritelor excese.

P.S. : Mai jos e mirifica poza care a inspirat post-ul asta. :))) Si culmea frate, singura persoana care a dat like la poza asta e o oarecare “CosMina” care considera ca cea mai de baza regula morfologica (numele de persoane incep cu majuscula, aceasta fiind singura litera “mare” din tot cuvantul).

seriouslys

Advertisements




Șoric despre nimic

1 12 2010

Nu e ceva nou când spun că românilor le place mult să vorbească despre nimic. Toată bâlbâiala asta despre criza financiară, toată vâlva care o face media despre gafele premierului Poc și ale cabinetului său, toată nebunia sărăciei etalată la TV,toată mizeria scormonită din maldărul asta de colb numit România nu este nimic mai mult decât o bășică umflată cu putoare, putoare expirată de diverși neîngrijiți intelectual. În clasa acestor jegoși excelează politicieni falși, polițiști nebuni, jurnaliști libidinoși acompaniați de dive închipuite  și alte false caractere de o schiopă. Nu mă înțelege greșit, cititorule, nu mă refer strict la bălegarul din media. Mă refer la discuțiile din tramvai, din birou, din sala de clasă, din stradă, din față blocului.

De ce se vorbește atât? Asta e tot ce le-a rămas românilor? Vorba? De ce nu ieșim în stradă? Trebuie să fim conduși de un Miron Cozma și dirijați de agenții misterioase ca in ’90? Mii de oameni? De ce nu zeci de mii de oameni? Doar acele mii de oameni care au ieșit în stradă și au strigat „murim de foame”? Doar ei se zbat în sărăcie? De ce nu sute de mii de oameni? Milioane de oameni trăiesc la limita subzistenței nu doar câteva mii. Tragedie. Asta trăim. Cât o să mai stăm cu mâna-n fund și cât o să ne uităm spre cer? Vorba englezului: „God helps those who help themselves”. Dar …

… după 40 de ani de tiranie România își alegem un căpitan de navă drept conducător? Unde e logica? Unde e gândirea limpede? „Dăi Doamne românului mintea ce de pe urmă!” Da, suntem la căpătâiul unui stat muribund, vlăguit de atâta hoție și măcinat de cercuri de interese. Acest marinar bețiv trebuie să fie înrudit cu Elena Ceaușescu pentru că acest cult al personalității creat de ai săi servanți și mania controlului total i-au pus o năframă neagră pe ochii minții. Orbit si corupt de putere a pierdut contactul cu realitatea dură în care românul de rând se zbate pentru supraviețuire. Nu neg competențele lui pe valuri dar corabia pe care o conduce acum se duce direct spre un recif. Mânia acestui Zeus neînduplecat condamnă generații la sărăcie și mediocritate. Drama nu se va termina când el va pleca de la Cotroceni. Va rămâne în istorie drept un democrat tiran care a condus „această scumpă Românie” în stilul fanariot.

Dincolo de aceste drame cotidiene, astăzi este ziua națională. Acum 92 de ani, eroi pe care mai toți dintre noi i-am uitat au vărsat sânge din sângele lor pentru ca eu și tu să putem să ne numim români. Nu vă voi ura penibilul și uzatul „La multi ani!” ci vă voi dori un sincer „Să trăiți bine!”.





Mic dejunul campionilor

7 04 2009

ETAPA I ( ingredientele ) : Se ia una bucata student flamand trezit la ora 13:30 de telefon se invarteste bine => una bucata elev ametit si mahmur. Se adauga una bucata apartament de 3 camere. Se scoate mobila, se pune o saltea pe parchet si o patura pe saltea. Se adauga o bucatarie hiperdotata cu un frigider hiper plin de mancare. Se ia studentul si se pune studentul la golit frigiderul pe masa din bucatarie. Pe masa din bucatarie se gaseste apoi: una bucata paine, una bucata legatura de ceapa, una bucata legatura de ridichi, una bucata castravete, doua bucati rosii ( mari si frumoase si bine pompate genetic ), una bucata de sunca de casa la 150-200 de grame, una bucata carnat ( a se citi carnatz ) de casa tot la 150-200 de grame, 6 snitele din piept de pui ( cu ou sau fara ), una bucata branza telemea ( pentru necunoscatori: branza de vaca ), 250 de grame de branza cu boia, 250 de grame de salata de boef ( sau cum se scrie ), un borcan cu 500 de grame de iaurt mommade, o paine de 2 kile facuta pe vatra, un cutit mare pentru paine, un cutit care taie bine pentru restu’, o furculita, o lingura, trei farfurii plate, mari cat toate timpurile, un cos pentru paine, un pahar, rabdare si imaginatie. A, da. Si lichidul esential, ceai de lamaie la butelie de plastic ( eu prefer Lipton, nu contine conservanti ).

ETAPA II ( prepararea ) : Se iau rosiile, ceapa, ridichiile, branza. Se spala bine si se taie felii. Castravete se curata de coaja si se taie pe lungime, pentru cei cu mai putina rabdare sau transversal, pentru cei carora nu le lipseste aceasta calitate. Se ia carnatul si sunca si se taie frumos, egal. Se pun pun la microunde snitelele, la 2 minute sa se incalzeasca bine. Cum imaginatie este “fara numar, fara numar” dar rabdarea lipseste cu desavarsire se renunta la design si se aranjeaza “frumos” inginereste dupa diferite criterii: continut de proteine, continut de apa, dieteticism ( haha ), etc.. Se umplu astfel cele trei farfurii plate mari cat toate timpurile.

ETAPA III ( ingurgitarea ) : Totul se aranjeaza frumos pe masa. Cu calm se toarna un pahar plin cu ceai si se incepe actiunea pentru care ne-am pregatit atata timp. Cand stomacul spune “HO!” se va face o pauza scurta pentru a indesa totul cu o gura sanatoasa de ceai pentru inmultirea sucului gastric. Se reia “balotarea”, doar “nu lasam nimic, ar fi pacat”. Sa ne aducem aminte ca personajul in cauza e student. Mananca tot, nu lasa nimic, pentru ca urmatoarea masa este nesigura si probabil indepartata, chiar foarte indepartata ( evident, temporal vorbind ).

Iata ce mi-a iesit mie! Incercati si voi! Sa va fie de bine!

breakfast-of-the-champions

***

Despre ce era sa scriu ? Despre proiectul meu de la Circuite Integrate Digitale combinat cu proiectare asistata de calculator? Sau sa ma plang de groaznica astenie de primavara prin care trec? Sau despre relatia din care am iesit? Sau despre cealalta relatie din care am iesit? Sau despre relatiile din care am iesit? Sau despre banii care nu-i am si care mi i-ar trebui? Sau despre consumul excesiv de tigari care-l practic? Sau despre filmele de cacat la care ma uit? Sau despre lumea interlopa din Vestul Salbatic? Sau despre orasul de cacat, Timisoara? Sau despre faptul ca echipa de fotbal a orasului meu s-a desfiintat? Sau despre criza financiara? Da. Despre asta trebuia sa scriu ( haha ).





Pauzele lungi si dese cheia marilor … succesuri?!?!?!

6 04 2009

Deja arhicunoscuta Elena Basescu, pitipoanca prezidentiala cum ii spun eu, candideaza draga de ea la Parlamentul European, nu oricum, ci ca independenta. A tras ea vreo 200000 de semnaturi, asa cam cate ii trebuiau. Fireste au ajutat-o si fostii colegi de partid, a zambit in stanga si in dreapta, a facut cu ochiul la cine a trebuit, in fine … A strans cate trebuiau. Dar “fata lu’ tata” nu este nici scriitoare,  nici academiciana, nu inca (parca imi aduce aminte de o alta Elena, mare chimista de altfel), dar cine stie pe unde ajunge domnisoara cu graiul ei dulce care se stie doar ca multe … aaaaAAAaa …”succesuri” aduce. Dar “pot sa fie oameni care nu vor sa vorbesc ( ?!?!?!?!) cu tine” si atunci ce te faci? Mai succesurizezi?

Cu totii am vazut ca un corp potrivit spre perfect, un silicon acolo unde trebuie, un botox acolo unde trebuie, un “oral” acolo unde trebuie te impinge in fata celorlalti. Multi s-au realizat in muzica asa, de ce nu ar incerca si “fata lu’ tata” sa ajunga in Parlamentul European? Multi l-au scuipat, l-au judecat si l-au proscris pe Basescu pentru imaginea sa de capitan de vas, de om al marilor, pentru “afacerea” cu flota. Eu de la inceput  am fost pro-Basescu. Mie nu mi s-a parut ca a iesit din limitele normaluli, din limitele umanului prin actiunile, prin deformatiile lui profesionale. Mi s-a parut, sincer, un presedinte simpatic. Natura romanului e sa scuipe si sa huleasca pe aproapele sau din invidie, din prostie. Voi l-ati ales nu altii. Dar despre asta, altadata … Si iata ca dupa aproape 5 ani fara gafe evidente ochiului neformat, apare aceasta tanara din neant in politica. Ajunge secretar general in OTPD-L ( PD-L-ul juniorilor ) pentru ca mai apoi sa demisioneze din partid pentru a-si lansa candidatura, atentie, independenta la Parlamentul European. Foarte bine instruita de taticu’ fata, impinsa din spate si ajutata de toti colegii din PD-L fata a reusit sa atraga atentia. A strans intr-un final si semnaturile. Acum doar trebuie sa ne rugam ca va mai invata limba romana:





Inegalabila Mihaela Ispas sau “Cum nu vii tu, Tepes doamne?”

6 04 2009

Cu siguranta acest nume nu spune nimanui nimic. Pana astazi nici mie nu-mi era cunoscut, dar … pe NIKITA o stim cu totii. FemeiaXXL-boxerita-cantareata-bodyguard. Prea proasta, prea inculta, prea penibila, prea fudula, prea retardata, prea umila si prea ciunga pentru a atrage atentia cuiva. Si totusi iata ca e star. Apare pana si pe Wikipedia, nu ca asta ar inseamna prea multe.  Strigatoare la cer prostia ei.  Televiziunilor ne-au prezentat de nenumarate ori in intreaga ei splendoare si intr-o multitudine de ipostaze.  Nefiind o persoana care urmareste prea mult tembelizatorul,  nu am putut sa-i urmaresc ascensiunea in real time. Dar  cum internetul e “painea noastra cea de toate zilele”,  am reperat-o intr-un videoclip pe  iutub. Prostia  ei m-a complesit. Am sapat mai adanc si am gasit  o adevarata bibliografie video:

Am spus-o, o repet si o voi mai repeta:

“Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”





Naiv si efemer

2 03 2009

E bine asa …

sau asa …

… e mai bine?





Epitaful ( I )

2 03 2009

Dupa moartea omului când familia îl jeleşte pe decedat, pentru că bun, rău cum a fost el s-a dus din lumea aceasta pentru totdeauna oricat de deprimantă este situaţia cineva trebuie să se gândească şi la treburile absolut practice. Oricât de pragmatic şi de cinic ar fi un om, desparţirea de cei dragi sau fie, apropiaţi (nu neapărat dragi ) doare, răneşte, înduioşează sau ba chiar sperie, pentru că oamenii sunt speriaţi de moarte şi fiind puşi în faţa dispariţiei unuia dintre ei îi macină gândul că următorii ar putea fi chiar ei. În astfel de momente, în care familia jeleşte, prietenii plâng cineva de încredere trebuie să ia frâiele în mâini şi coordonează şi organizează tot de la scobitorile puse pe masă până la îmbălsămarea trupului de la ceapa roşie care trebuie cumpărată la pregătirea locului de veci.

Oamenii cu multe oo şi cu mult cinism şi pragmatism îşi pregătesc toate cele necesare încă din timpul vieţii. La ţară femeile păstrează farfuriile de la nuntă şi de la botez pentru ospăţ ce va să vie când se vor “duce” de printre cei vii. De la farfurii la locul de veci, de la oamenii care îi vor organiza funerariile până la bocitoare, de la ţuica strânsă de alungul anilor la piatra funerară, de la testament la epitaf. Totul de la A la Z. ( Ştiu toate aceste detalii pentru că am în familie, Dumnezeu să o trăiască sănătoasă, o bunicuţă la fel de pragmatică şi la fel de neîncrezătoare în capacităţile organizatorice ale fiicei şi la fel de calculată ca aceşti oameni de care vorbesc. ) Acum că v-am dus unde am vrut să detaliez.

Se pune, deci, omul în timpul vieţii să-şi comande piatra funerară. Îşi scrie o frază care l-a impresionat, un citat sau o frază care vrea el să-i ţină de pază ( unii oameni pun blesteme pe piatra funerară să-i păzească de profanotori ). Alţii îşi descriu viaţa în câteva cuvinte, alţii îi mulţumesc dumnezeului lor pentru eu să ştiu ce lucruri. Şi multe alte “bla bla”-uri apar.

La începuturi, concepţia oamenilor despre moarte era următoarea: “cădea şi nu se mai ridica”. Cei care erau cu el plecau mai departe. Corpul rămânea în acelaşi loc. Jivinele îl prădau. Odată cu evoluţia omului sentimentele pentru celălalt s-au dezvoltat devenind mai complexe. Cădea şi nu se mai ridica dar nu era părăsit pentru că se formase o oarecare formă de respect pentru corp. Era ascuns sub pietre sau păzit o lungă perioadă de timp până mirosul datorat procesului de putrefacţie devenea insuportabil. Datorită evoluţiei cât şi a modul de trai timpul efectiv de a păzi un cadravru nu mai exista şi atunci acoperitul cu pietre a evoluat în morminte. Adâncituri în pământ cu scopul de a feri atât de miros pe cei din jur dar şi de a proteja cadavrul de prădători. În aceste perioade oamenii erau într-o continuă migraţie, urmau turmele de animale, coborau munţii în anotimpul rece, urcau la cel cald. Această, transhumanţă făcea obliga oamenii să revină prin acelaşi locuri la un anumit interval de timp şi odată cu asta au început să dezvolte o oarecare credinţă în forţele naturii, ale animalelor, mai mult ceva mistic decât o religie. Şi au început să depoziteze morţii tot în acelaşi locuri. Tot în această perioadă se formează şi familia sau cel puţin un început al acestei noţiuni cunoscut nouă în ziua de astăzi. Astfel s-au format cimitirele, gropile comune şi aşa mai departe.

Stabilirea oamenilor în comunităţi regionale sau triburi a avut un nou rol important în “maturizarea”  mormântului. Oamenii, stând în aceleaşi zone, peşteri, cavităţi subterane sau chiar colibe, sezonier sau nu s-au apropiat între ei. În această perioadă s-a format un limbaj, pentru că era necesar un mod de comunicare dincolo de semne şi contactele sexuale cu diferite persoane s-au împuţinat, cercul “Fuck friends” s-a restrâns. Atunci au început să apară şi sentimentele profunde, pentru că fără comunicare prea puţine chestii erau împărtăşite prin semne. Sentimentele profunde au dus la ataşarea oamenilor unii de alţii, pe lângă respect a început să se formeze noţiunea de “drag”. Şi lui Fred al nostru îi era drag de corpul lui Vilma şi “neavând” încă suflet după ce Vilma cădea şi nu se mai ridica Fred o îngropa şi din când în când în când mergea să o mai “vadă”. Dar cum asezările s-au mărit şi cum oamenii s-au înmulţit şi stabilit Fred nu mai recunoştea mormântului Vilmei. Aşa că i-a pus o piatra la cap. I-a pus prima piatră funerară pe care a văzut-o omenirea.

Apoi toţi au început să pună pietre. Diferite forme, diferite culori, diferite formaţiuni. Şi atunci un alt copilul Fred a făcut o linie pe pietroiul funerar al tătânelui său din joacă cu o cretă. Alt Fred a venit a făcut şi el două linii cu creta pe piatră lu mumă sa. Şi apoi au evoluat la semne. Ba chiar o Vilma l-a schiţat pe tatăl său în timp ce vâna un bour cu o suliţă. Acesta a fost primul epitaf din istorie.

[…]