Another weekend trip with dad

Mi-a fost dor. După ultimele divergenţe din familion, am ajuns la concluzia inspirată de a ceda şi a propune de dimineaţă: “hai să mergem”. Răspunsul a fost, ca întotdeauna, unul nesigur, pentru că lui tata nu îi place să aprobe imediat pentru că asta ar însemna ( presupune el ) că mi-ar rămâne dator cu ceva. Mama fiind de serviciu, a trebuit dat telefonul de dat raportul şi cerut părerea. Am observat că orice bărbat, fie el cât o fi de băţos înainte să fie căsătorit, după câtiva ani de mariaj, parcă nu mai poate lua nici un fel de decizie singur. Trebuie să se consulte. Femeile nu sunt aşa. Îţi cheltuie jumătate de salar, pleacă la cumpărături peste mări şi ţări şi când tu descoperi minunea scuzele sunt două la număr:

a. “Dragă, am vrut să-ţi fac o surpriză. Uite ţi-am cumpărat şi ţie o cravată!” Dacă reacţionezi de genul: “Dacă vreai şă-mi faci o surpriză mie, nu-ţi cumpărai ţie 18 de rochii şi mie o cravată!” atunci ai încurcat-o: “Niciodată nu eşti mulţumit, nu te saturi niciodată, trebuia să deschid ochii atunci când te-am luat”. Mai bine taci şi rabzi dar îi iei cardul tău. “Dragă poţi să-mi dai cardul, vreau să-mi iau o undiţă de pe net.” Şi acum s-ar putea să reacţioneze urât.

b.”Am avut de nişte timp pentru mine.” Dacă avea nevoie de nişte timp pentru ea cu adevărat nu ar fi cheltuit jumătate din economiile pentru maşină pe n-şpe rochii, sarafane, bluze, paltoane, costume ( de femei binenţeles ) ci ar fi mers la un spa, într-o excursie, şi-ar fi luat câteva zile de concediu.

Astă e defectul nostru, al bărbaţilor, ne place să fim dominaţi. Ori în pat, ori într-o relaţie. Cu siguranţă ne place una din două.

Spor la ce faceţi weekendul ăsta.

P.S.: Sunt misogin.

Ultimul weekend.

Am observat ca tot timpul in jurul inceputului de octombrie al fiecarui an ma deprim. Poate si apropierea sfarsitului lumii ma deprima. Sau poate plecarea la Timisoara si inceputul de an studentesc. Poate ca m-am saturat sa invat. Desi e libertatea mai mare in orasul ala, ma simt mai bine in Arad. Am prea multe amintiri frumoase din orasul asta. Poate ca realizez ca nu mai sunt liceu in sfarsit si asta ma deranjeaza. Poate doar e o perioada tampita. Dar e clar ca nu e bine cum e.

Sunt depresiv. E duminica dimineatza cand scriu acest post si eu la ora asta de obicei sunt intr-un club. Daca nu dansez macar ascult muzica. Dar azi nu. Nu am fost capabil. Dupa noaptea de ieri care s-a incheiat la 6 a.m. astazi toata ziua am fost rupt de oboseala si intr-o stale letargica. Dupa o seara extraordinara presarata cu tot felul de picanterii si aventuri a venit o zi de rahat si o seara de cacao. Cred ca e vina singuratatii. M-am saturat de viata asta, singur. E tare aiurea. Vorba cuiva, “parca mi-as dori o relatie acum, dar parca in acelasi timp nu mi-as dori”. “E complicat!”. Exact asa ma simt. Parca am nevoie de ceva si nu stiu de ce. Ma apuca uneori momente din acelea in care as vrea sa retraiesc unele clipe din viata mea. Sau sa-mi retraiesc anumite perioade din viata mea. Acum la inceputul anului 2 realizez ca am avut una dintre cele mai tari veri din viata mea, probabil ca cea mai tare, alaturi de prieteni. Dar imi dau seama in acelasi timp ca a fost si cea mai goala vara din viata mea. A fost plina de clipe de neuitat si chestii multe si marunte. Dar nu a fost nici o clipa din aia … magica. Asta e aiurea si acum incep sa simt lipsa unor persoane si incerc sa compensez in alte domenii. Sa trec cu vederea astfel absenta lor. Dar nu intotdeauna reusesc sa trec peste.

E relativ greu sa treci peste lipsuri. Dar e absolut imposibil sa treci peste nevoi. La fel e si cu persoanele astea. Ai nevoie de ele. Trebuie sa le simti aproape si trebuie sa comunici continuu cu ele. Le simti lipsa cand nu sunt langa tine si cand sunt parca nu sunt destul de aproape. Nu stiu daca ce scriu are sens pentru voi. Dar pentru mine are cu siguranta. Sunt sigur ca multi dintre voi simt ca au nevoie de cineva sau de ceva. Dar cu siguranta cu totii avem nevoie de prietenie, afectiune, iubire poate, fie ca o recunoastem fie ca nu. Trebuie sa incetez cu astea. Trebuie sa-mi gasesc ceva care sa-mi tina mintea ocupata.

Cred ca am o idee care ar putea sa functioneze. Saptamana viitoare, incepand de luni incepe anul 2 de facultate. Vreau incepand de luni sa joc in fiecare zi un personaj. Un alt personaj. Sa ma imbrac ca atare. Sa ma port ca atare. Sa mananc ca atare. Etc. Sa reprezint in fiecare zi alta tipologie umana. Sa ma trezesc si sa-mi spun: “asta voi fi egoistul, zgarcitul si prefacutul.”, “astazi voi fi binevoitorul, intelegatorul, amabilul”, etc. Cred ca ma va si ajuta sa mi iau gandul de la ganduri din aceastea depresive si sumbre cum ar fi: lipsa unei persoane si sfarsitul lumii.