Ce pățești dacă vii cu trenul la Bucale?
Admiri România sub nămeți, îti clătești ochii privind superbe peisaje, te minunezi de ce frumuseți peisagistice îți văd ochii. Simplitatea și frumusețea satelor risipite peste văi și printre munți te copleșește. Cum pot trăi oamenii fără curent în anul 2009? Cum pot trăi fără televizor, fără Internet? Dar fără supermarket-uri? Fără cluburi? Te gândești că au radio pe baterii și ascultă VibeFM? ( Foarte sec, dar nu. ) Împart greutățile în familie, împart dragostea de natură între ei. Se iubesc în simplitatea lor fără buchete de flori, fără cutii de ciocolate. Nu beau Absolut ci țuica ( probabil producție proprie ) sau cu monopol. Îi invidiez enorm pentru că viața lor nu e o viață stresată. În familie nu se ceartă pentru că fiica nu primește 1000 de lei pentru o geantă Luis Viton. Nu se fac contracte prenupțiale. Nu se merge cu limuzina la școală. Oamenii se iubesc pentru ceea ce sunt în simplitatea lor. Și ce dacă trăiesc într-un Ev Mediu Întârziat? Cum tu nu te imaginezi la coada vacii nici ei nu se imagiează în locul tău, în lumea ta mondenă sau virtuală.
Mai vezi băbuțe simpatice și nebune care căută “acu’ de pescuit” în tren, că s-a rupt firul de nailon. Care vorbesc singure în drum spre toaletă cu norme de bun simț mult peste cele ale tinerei generații.
Vezi emo chizi dansând prin malluri pe muzica de la boxe. Aceiași emo chizi care stau 2 ore la o masă câte 7 și vorbind. Unul singur dintre ei chiar consumă ceva. Tristă situația asta.
Cauți în Drumul Taberei o florărie la care-i lipsește o literă din firmă și un mega imaj de acela. De fapt “florăria” asta era o fostă berărie de pe vremea lu Ceașcă. Și n-o să credeți: am găsit “florăria”.
Vezi fețe surprinse/speriate. Mai mult speriate, dar fericite. E frumos. Așa că faceți și voi un trip din ăsta neanunțat la un prieten departe de casă. Acum, ajuns în București, mă simt ca Gheorghiță Lipan după tripu lui inițiatic în căutarea lu tacso. Salutare.
