Vream să scriu despre cu totul altceva. Dar am dat un search pe google. Vream să scriu despre femeie. Şi începusem “Femeia, fiinţă făurită de Dumnezeu din coasta bărbatului” şi aici m-am oprit. Nu din lipsă de inspiraţie. Nu din cauza unei crampe musculare. Nu din cauză că a sunat cineva la uşă. Ci din cauza substantivului propriu. Da. Poate pentru prima oară, femeia, ca simbol mă refer, m-a făcut să-mi aduc aminte de prezenţa Celui pe care L-am cam ignorat în ultima vreme. Apoi, ca un internaut care se respectă, l-am căutat pe Dumnezeu pe google. Glumesc. A fost o glumă proastă. Scuze. Eram curios cum este scris în Biblie despre episodul facerii femeii. Mai exact eram interesat de Geneză. Am căutat “Biblia online”. Am găsit şi am rămas foarte surprins. Pentru că printre atâtea mizerii online se pare că totuşi există şi câteva urme de lumină. Am găsit ebible.ro. Site-ul e simpluţ, se încarcă foarte repede însă şi este foarte bine organizat. Are un şi mod de căutare al capitolelor. Are o temă prietenoasă şi uşor de folosit. Este exact ce spune. O Biblie electronică. Conţine traducerile Dumitru Cornilescu şi Ortodoxă ale Bibliei.
Eu am uitat tot ce are legătură cu sacrul. Nu am uitat de sacru, am uitat sacrul. Cred că a fost ceva voluntar. L-am lăsat să se scufunde în uitare. Sau mai bine zis tot ce are legătură cu sacrul s-a rostogolit undeva în adâncurile minţii, pe o pantă lentă a uitării. S-a ascuns bine după tot felul de mizerii. M-am prefăcut că am uitat. Cei drept, eu nu am fost uitat, nu am fost fulgerat, nu am fost călcat de maşină, nu mi-au căzut cărămizi în cap. Contrar meritelor. Nu pot să spun că am fost vreodată prea credincios, dar pot să spun cu mâna pe inimă că până pe la 13, 14 ani mă rugam în fiecare seară. Nu mă rugam să fie ales Bush sau Clinton sau Băsescu, nu mă rugam pentru pacea mondială. Eram un credincios egoist. Doream tot binele din lume pentru apropiaţii mei. [Fiecare rugăciune a mea suna ca o manea. Pentru familie, pentru prieteni, pentru dusmani şi iar pentru familie. Măcar sunt sincer.] Apoi o vreme, mă rugam doar când aveam chef sau când îmi ajungea cuţitul la os. Eram oportunist. Însă de 2 sau 3 ani nu mai fac nici asta. Prefer pariurile cu mine, prefer să mă ambiţionez. Nu cred că e bine aşa. Cred în mine. Poate e de ajuns, poate nu.
Nu sunt ateu. Cred în Dumnezeu. Nu cred că voi putea fi vreodată ateu pentru că am fost crescut într-o familie foarte religioasă. Ambii bunicii cantori în corul bisericii, bunicile frecventau şi frecventează Biserica, mama la fel, tatăl mai mult nu. Dar într-un fel am adoptat o parte din concepţiile agnostice ale tatălui meu, alături de creştinism. Cred în Dumnezeu pentru că ştiu că lumea e prea frumoasă să fie doar o simplă coincidenţă. Cred că în spirite. Ştiu că omul, ca animal, e dur şi prost dar mai ştiu că nu e chiar atât de prost încât să creadă mii de ani în ceva în care nu există. Cred şi în ştiinţă pentru că îmi oferă siguranţă, pentru că are o logică. Dar religia se bazează pe credinţă, nu pe logică. Şi fără credinţă nu am avea speranţă şi dacă nu am avea speranţă cu ce am rămâne în momentele grele? Cred că teoria Big Bangului e adevărată, dar ceva a fost înainte să fie Big Bangul. Nori de praf. Şi înainte de norii de praf ce a fost? Nori de praf mai mici. Dar totuşi la început începuturilor ce a fost? Ce a făcut acei nori de praf în imensitatea vidului? Probabil că viaţa pe Pământ a apărut în câteva miliarde de ani, dar la fel de corect putem spune că a apărut în 6 zile. Doar s-a demonstrat că timpul e relativ.
