“O iau, o trag de cap … care-i problema ta?” sau “Pentru voi de la Stirile ProTV”

O femeie din Arad a fost suprinsă luni sub influenţa băuturilor alcoolice la examenul pentru obţinerea permisului de conducere auto categoria B, ea fiind eliminată din sală.

Subcomisarul Pavel Tuduce, şeful Biroului Permise de Conducere si Examinări, a declarat că femeia avea o alcolemie de 0,71 la mie.

“Femeia se afla la prima examinare pentru obţinerea permisului de conducere. Incă de la intrarea in sala de examinare a atras atenţia prin comportamentul ei, dar şi prin faptul că mirosea a alcool. Injura şi folosea expresii jignitoare. Am chemat colegii de la Serviciul Circulaţie, care au testat-o cu fiola etilotest şi au înregistrat imaginile cu ea. În urma testării a rezultat că avea o alcolemie de 0,71 la mie. Drept urmare am eliminat-o de la examen”, a declarat Pavel Tuduce.

Femeia este angajata unui bar din Arad.
Şeful Biroului Permise de Conducere si Examinari a spus ca femeia va putea susţine examenul pentru obtinerea permisului de conducere auto în altă zi. “Am mai avut cazuri în care cei care s-au prezentat la examen au fost sub influenţa alcoolului. I-am eliminat imediat din sală”, a mai susţinut subcomisar Pavel Tuduce.

Sursa: www.NewsIn.ro

Mi se pare mie sau ma repet? (i)

Obisnuinta? Comoditate in a schimba ceva? Nu. E pur si simplu rutina. E normal ca la un moment dat in viata sa apara si asta. E indicat sa apara cat mai tarziu si in cat mai putine domenii pentru ca viata individului respectiv sa nu se transforme intr-un programel fix. Daca perseverezi o patesti. Risti ca programelul fix sa se transforme in program fix. Risti ca programul fix sa se transforme in obsesie. Risti ca obsesia sa se transforme intr-o obsesie mai mare. Risti ca obsesia mai mare sa se transforme intr-o boala, sa o iei cu totul pe ulei, sa devii dependent de anumite chestii. Da. Dependent ca de tigari sau de droguri. In cateva cuvinte, poti sa o iei dracului razna de la rutina.

Eu am o mare, mare, dar mare problema cu repetarea. De la banala chestia cu repetarea aceleasi fraze. Sa ne imaginam ca eu si Geo purtam o discutie: “Auzi Geo, ce-ai mai facut tu?” pornita de mine. Sa ne imaginam apoi ca Geo nu aude ce zic eu: “Ce mah?”. Eu ca un copil complexat de repetare si cu multi pitici pe creieri spun: “Cum mai e viata ta, mah?”. Pana la mersul in acelasi bar din clasa a X-a pana in anul curent, luna curenta, saptamana curenta si ziua curenta. Ma oboseste, ma obsedeaza. Pot cu mana pe inima sa spun ca de cand am inceput sa merg in respectivul bar, cunoscutii (hm…) cunosc, am fost in medie cel putin o data pe zi, cam 365 de zile pe an. Cu tot cu renovarile respectivului birt. Cu tot cu absentele mele din oras. Cu tot cu toate. Atunci va ganditi ca fix eu m-am gandit sa va vorbesc despre rutina. Pai da. Pentru ca o detest.

Sa va explic de ce mi-e frica mie. Mi-e frica de multe. Dar mi-e cel mai frica si mai frica de una. Am o oroare. Dar nu mica. Mare. Am oroare ca in cativa ani voi fi doar un alt robotel care termina o facultate din cadrul Politehnicii ( daca nu stiti sau nu v-am spus, frecventez sau ma rog, ar trebui, aceasta facultate ). Mi-e tare teama ca voi absolvi gata robotizat. Ma vor muta astia de pe banda de lucru a facultatii pe o alta banda de lucru a careiva firme internationale. Acolo ma vor pune sa fac alti robotei care usureze munca omului, implicit munca mea. Ma intreb, daca se va intampla asta, desi nu cred, incepand cu partea cu absolvitul, pentru ce voi mai face robotei? Sau voi face robotei care sa-mi fie identici mie, cu costuri evident mai mici, care sa faca ei alti robotei care de abia ei sa usureze munca omului. Pai de ce as face eu robotei sa-mi faca munca mea? Pai ca sa mi-o usureze ( nu intelegeti gresit ), munca. Pai ma lasa roboteii fara loc de munca? Pai ce e asta? Eu ma chinui sa termin o facultate care ma lasa fara loc de munca. Asta daca imi gasesc la inceput unul.

Acum sa va explic eu de ce se spune de cei de la Poli ca beau. Si beau mult. O sa va prezint asa, un program sa zic. Programelul unei zile din semestrul II al anului I al generatiei 2007-2008 la ETC, Politehnica International, Timisoara. Pentru mai multe detalii, contactati-ne la … dracu’. Nu ii contactati. Sunt impotriva ETC. Nu mergeti acolo. Credeti-ma, va vor ajunge detaliile. Nu ii veti contacta.

1. Etapa acasa, dimineata

6:30: Se trezeste stundentul nostru Gigi. ( De cand am fost mic am avut eu o fixatie pe toate numele care deriva din Sf. Gheorghe, nu e alta susta. Binenteles nici o legatura cu realitatea ). Se trezeste greu, mahmur, cu sacaitoare durere de cap. Deschide ochii, se ridica, se duce la baie, se spala pe dinti cu aceasi periuta de dinti care o foloseste deja de o luna (“trebuie schimbata asta, a trecut de tinerete”). Se spala in fata aceleasi oglinzi, vede aceasi fat(z)a obosita, aceleasi cearcane. Face el ce face. Mananca la aceasi masa, acelasi “meniu” nu foarte variat: pate, rosii, paine, sunca. Bea aceasi apa plata de mahmureala, Dorna. Se imbraca de preferinta nu in aceleasi haine. Aici intervine fluctuatia. Gata acum poate pleca. Da. Ia acelasi caiet jigarit in care a scris si in semestrul I. Pentru ca poate, nu scrie.

7:15:Gigi al nostru incuie si coboara scarile. Aceeasi usa, aceleasi scari.

2. Etapa drum

7:20: Gigi al nostru asteapta acelasi troleibuz, in aceasi statie, din fata aceluiasi Spital Judetean, este claxonat de aceasi idioti la volan cu preponderenta taximetristi. Troleibuzul intarzie la fel de mult si de data asta. Nici nu intelege de ce nu vine mai tarziu. Nu mai conteaza.
7:24: Vine si troleibuzul. 7 minute intarziere. Exact. Urca. Despre drum, despre oameni, despre imbecili, despre emosi, despre babe nu sunt multe de spus. Sunt … aceiasi.
7:28: Ajunge in statie troleul. Coboara. Da de aceiasi intersectie. La fel de congestionata. La fel de circulata. Intelegeti voi. La fel. Parcurge cei 150 de metri pana la facultate. Bun a ajuns.

3. Etapa tigara-barfa-copiat

7:30: Isi aprinde aceiasi marca de tigari care o fumeaza de cand s-a apucat cu scurte schimbari. KENT. 8. Fumeaza. Vede aceeasi oameni. Gaseste aceeasi colegi ( am obosit sa mai scriu aceeasi/acelasi/aceiasi/aceleasi; deduceti voi ca toti si toate sunt neschimbate ). Vorbesc discutii ca intre colegi. Vrajeli.
7:55: Se urca in sali si pana la 10 ore de plictis, profi, somn, fumat, cafele, etc.

4. Etapa mancat in oras

17:30~18:00: Mananca clasica ciorba de burta cu smantana si ardei iute. Rar schimba meniul. Gigi al nostru e constant. E un robotel in formare. Are si el norme de respectat.

5. Etapa somn

19:00-22:00:Somn.

6. Etapa iesit seara

23:00: Intalnirea clasica la ceai. In si mai clasicul Komodo. Chelnerite. Barmani. Ceaiuri. Votci. Pe gusturi (aceleasi).

7. Etapa muci

00:00-02:00: Facut muci. Legat putine cuvinte. Baut mult. Baut si mai mult. Aici se rupe rutina. Variaza cantitatile. Variaza monetarul. Variaza clubul sau localul. De fapt de asta si bea Gigi al nostru. Ca sa rupa rutina. Evadeaza in alcool. Ba mai mult, la un moment dat inoata in alcool. Muci. Variaza.
03:00~04:00: Plecat acasa. Nu se avanta sa plece pe jos, pentru ca maine are de inceput din nou programelul lui fix. Asa ca ia taxi.
04:00-04:05: Bolborosit si explicat adresa taximetristului.
04:05-04:10: Drum. Tacut. Adormit probabil.
04:10: “Trezirea sefu’! Am ajuns!”, “Ccaaaaattt face?”, “10 lei si ai grija la usa.” Din nou se variaza. Uneori se tine minte discutia, alteori nimic. Intotdeauna e aceiasi.
Gasit chei, intrat in scara.
04:30: Greu. Ajuns la etajul 4 dupa ce a escaladat vreo 40 de trepte, mai in patru labe, mai in picioare. Deschis usa. Intrat in casa. Descaltat.
04:31: Intrat in bucatarie, luat apa plata.
04:32: Gigi al nostru adoarme. Aici se variaza din nou. De obicei, adoarme in pat, dezbracat. Uneori adoarme in bucatarie, imbracat. Alteori, adoarme in bucatarie, dezbracat.

A doua zi la 06:30 se reia programelul fix.

Acum intelegeti de ce urasc rutina si programelele? Ca ii face pe cei de la Poli sa bea pentru cateva momente de evadare din programelul lor fix si de neclintit. De asta. Si pentru ca eu sunt la Poli. Si pentru ca transforma oameni normali in robotei.

Trist.

“Pofta vine mancand” se spune si chiar asa e. Odata cu pauza mea de 2 saptamani din lumea virtuala datorata unor mici probleme tehnice si familiale a dispartut si pofta, dar si inspiratia mea. Parca nu mai am subiecte. Nu mai gasesc despre ce sa scriu. De rating nu mai spun. E in pamant. Blogul meu sufera alaturi de mine. Sufera de pustietate. In curand imi dau astia de la blogspot.com mail: “Ce dracu’ bah? Baga si tu acolo ceva macar asa de bun simt.” Ma gandeam foarte serios ieri despre ce sa scriu. Nu vreau sa pun prea multe chestii din viata mea pe aici sa nu-mi plictisesc cititorii. Mai ales ca acum ma aflu in perioada aia de sictireala care ante-vine inceputului de an. Parca toate ideile s-au dus, nu stiu unde dar s-au dus. S-au dus odata cu zilele in care nu trebuia sa ies din casa cu pulover. Asa e. Recunosc. Dau vina pe vreme cand nu pot da vina pe altceva. Dar sa recunoastem. Cu totii suntem la fel. Acum gasim scuza pentru orice. “Nu pot sa fac nimic, cu vremea asta.”, “Ma doare capul al naibii de la ploaie, presiune atmosferica, norii astia parca imi apasa pe hipotalamus.” sau mai tare “Nu pot sa ies. Nu. Vremea asta. Am parul intins si e umiditate in aer.”.

Acum ca a inceput si anul scolerilor, toata lumea o da pe tristeturi. “Ba, mi-e dor de liceu, ba.”, “Da ba. Vremurile de aur.” “Eh, cand eram eu la liceu … A trecut multa apa pe Mures de atunci. Alte vremuri, alti oameni, altfel.” Poate chiar e devina si vremea. Dar parca inceputul asta de an, parca vremea asta si parca alegerea datei pentru inceperea anului e perfect sincronizata cu vremea. Dar de ce au ales astia toamna sa inceapa anul? Nu e destul de aiurea vremea, mai incepem si studiile. Ce poate fi mai deprimant de cat reintrarea in sistem? Dupa o vacanta de 3 luni, sa reintrii in clasa aia in care va urma sa stai cate 6 sau 7 ore pe zi, 5 zile din saptamana, 20 si ceva de saptamani insotit de inca 29 de “colegi de celula” e tare urat. Nu vederea clasei sau a colegilor te intristeaza cat vedere oamenilor responsabili cu tortura. Profesorii. Persoane care trebuie sa-ti arate calea cea buna, persoane care ar trebui sa te inspire, persoane carora le dedici minim 10 ani din viata, apoi inca 2 daca vrei sa termini liceul si apoi inca 4 daca vrei sa fii si tu om. Ca deh, mai nou toata lumea face si facultatea. Ce om e ala fara facultate? Persoanele astea insa nu stiu, sau mai bine nu stiu, ca tu, elevul “model”, elevul batator de taste, elevul frecator de menta, tanarul chefuitor, fumator inrait pe ascuns, vrei sa folosesti metode mai neortodoxe de invatare. Luatul de notite pe foicele, incrisul ideilor principale pe liniare, scrijelitul formulelor pe banca. Dar cum acesti profesori au fost si ei la randul lor de cealalta baricada, cunosc unele scheme, tertipuri si metode. Asa ca de aceea eu consider aceasta treaba, meserie sau ocupatie ( cum vreti sa-i ziceti ) de elev una dintre cele mai istovitoare si solicitante.

Ciclul primar a trecut repede, gimnaziul si mai repede, dar liceul a trecut al naibii de repede chinuindu-ma sa fentez profii n-am observat cum au trecut pe langa mine “cei mai frumosi ani”. Si da, stiu melodia “Ani de liceu”. E ok. Dar n-o ascultati daca simtiti lipsa majoratelor, chefurilor si orelor de distractie din aceasta scumpa si prea iubita perioda din viata noastra. Dar ce a fost, a fost si a trecut repede. Cei care mai au, asteptati. Cei care traiesc inca anii sa se bucure de ei. Cei care au trecut, nu traiti din amintiri. Haideti sa ne bucuram de ce a fost dar sa ne bucuram in continuare de viata. Hai “carpe diem”

Scuzati incoerenta revenire. E de la vreme.