Băsescu (se) plânge

“Cât voi eu preşedinte, eu voi desemna şeful viitorului Guvern” s-a îmbăţoşat Băse la Radio România în direct. Profii ameninţă cu greva şi cu îngheţarea anului, preşedintele nostru se emoţionează aducându-şi aminte de ordinul dat de generalul Antonescu în mai ’41: “Pe vremea când ne era greu aşteptam cu speranţă informaţii şi veşti de la Radio România, la Radio România s-a auzit… (pauză lungă – n.r.)… Soldaţi români, vă ordon: treceţi Prutul… (pauză, lacrimi – n.r.)”. Aşa a evocat preşedintele momentul istoric din mai 1941, şi a continuat spunând “Aici s-au auzit… primele voci ale Revoluţiei… Pentru Radio România nu poţi avea decât recunoştinţă. Şi atât”, cu vocea tremurândă. În timp ce candidaţii se înghesuie la lipit afişe Băse îşi arată faţa din spatele Căpitanului. Are Băse câteva feţe trase peste faţa lui reală, asta e clar. Ne place oare mai mult de preşedintele care lăcrimează la “Surprize. Surprize” sau cel sobru, rece ca un cadavru care râde în faţa morţii? E uman sau e supranatural acest Băsescu-faţă-dură?

“Băsescu se explică” sau Un politician despre onestitate

Cum poate vorbi un politician despre onestitate? Nu sunt mare expert dar eu înteleg politiCA CA fiind o mare minciună şi un bătalie continuă. Cum pot doi oameni politici, două persoane publice, două personaje ca Traian Băsescu şi acest Călin Popescu-Tăriceanu să se contreze, să se critice, să se certe şi să se umilească în atâtea rânduri prin intermediul mass-media? Atâtea declaraţii, atâtea conferinţe de presă ale celor doi capi ai guvernării actuale care se încheie cu o strâmbă pentru celălalt. Ziariştii se bucură. Aceste dispute le dau subiecte noi. Dar ce rost? E ca o ceartă în bâlci toată această scenetă. Mascaradă celor doi nu se mai termină. A trecut de mult timp de schiţă. E o adevărată piesă de teatru. Sau mai bine o transpunere în realitate a celor doua personaje ale lui I. L. Caragiale: Caţavencu şi Trahanache. Aştept cu nerăbdare care va fi primul Trahanache, care va scoate “scrisoarea” la înaintare. Sau care va tăcea primul în acest duel de orgolii. Pentru că, va fi clar atunci că celălalt are scrisoarea.

Sincer să fiu mie mi-a plăcut tot timpul de Băse. Nu ştiu exact. Poate figura lui de marinar bătut de vânt m-a impresionat. Şi poate mi-a plăcut că e făcut dintr-o bucată acest căpitan. Dar căpitanii nu ar fi trebui să se lase duşi de val. El mi se pare că s-a lăsat dus. Mi se pare totuşi că navighează mai dur. Că această tură cu vaporul sub conducerea lui Băse ne-a făcut nouă “românilor puţin rău de mare” vorba lui Tăriceanu.

Atacuri dure au fost de ambele părţi mascate sau nu în spatele cuvintelor dar parcă experienţa pe mare i-a întărit nervişorii căpitanului. Poate şi experienţa vârstei. Mi s-a părut că cuvintele lui, până azi au fost mai moi, mai cizelate. Până azi zic, pentru că azi, în discursul său, Băsescu a vorbit de onestitate. De onestitatea lui Tăriceanu. A vorbit de clientela politică. A aceluiaşi Tăriceanu. Tema principală a comunicatului de presă era promulgarea legii majorării salariilor la profi dar el a canalizat frumos discursul către şarja împotriva premierului: “De aceea am votat legea şi cred că Tăriceanu dă dovadă de lipsă de onestitate când ne spune despre dezastrul din economie. (…) Onestitatea este o condiţie a guvernării şi a cheltui banii responsabil pentru educaţie, e mai important decât a cheltui banii pentru clientela politică.” Acuzaţia legată de vrăjelile lui Tăriceanu a venit după ce premierul l-a numit “căpitanul pe Titanicul lovit de iceberg”. Ne scufundăm? Sau ne aude totuşi cineva S.O.S-ul?

E greţos cum aceste două persoane care ne conduc ţara se ceartă la TeVeu iar profesorii rămân cu buza umflată. Pardon. Rămân cu speranţa că pe 1 aprilie guvernul le va da bani mai mulţi. Sau va fi o păcăleală de Ziua Păcălelilor? Joacă Tăriceanu rolul lui Păcală? Oare acuma bea un pahar de rachiu şi râde în sinea lui: “Sâc, v-am păcălit!” sau îşi pregăteşte teren de campanie?