Alege să trăieşti.

Renunţă la viaţa virtuală. Ocupă-te de tine. Îngrijeşte-te. Ocupă-te de cei din jur. Iubeşte. Vei iubit. Trăieşte. Nu lăsa pe mâine ce poţi “face” azi. Fii independent. Nu fi dependent. Învaţă de la cei mai buni. Învaţă din greşelile altora, pentru că greşelile tale te vor durea. Joacă sigur. Nu risca. Rişti viaţa ta. E bine să-ţi cunoşti limitele, dar e bine uneori, să încerci să le depăseşti. Visează, dar rămâi cu picioarele pe pământ. Ascultă sfaturi, dar nu le lua pe toate în seamă. Nu da sfaturi dacă nu eşti în măsură. Păi şi eu atunci de ce o fac? Vă răspund tot eu. Că n-am altă treabă. APP n-are treabă, dar chiar n-are.

Another weekend trip with dad

Mi-a fost dor. După ultimele divergenţe din familion, am ajuns la concluzia inspirată de a ceda şi a propune de dimineaţă: “hai să mergem”. Răspunsul a fost, ca întotdeauna, unul nesigur, pentru că lui tata nu îi place să aprobe imediat pentru că asta ar însemna ( presupune el ) că mi-ar rămâne dator cu ceva. Mama fiind de serviciu, a trebuit dat telefonul de dat raportul şi cerut părerea. Am observat că orice bărbat, fie el cât o fi de băţos înainte să fie căsătorit, după câtiva ani de mariaj, parcă nu mai poate lua nici un fel de decizie singur. Trebuie să se consulte. Femeile nu sunt aşa. Îţi cheltuie jumătate de salar, pleacă la cumpărături peste mări şi ţări şi când tu descoperi minunea scuzele sunt două la număr:

a. “Dragă, am vrut să-ţi fac o surpriză. Uite ţi-am cumpărat şi ţie o cravată!” Dacă reacţionezi de genul: “Dacă vreai şă-mi faci o surpriză mie, nu-ţi cumpărai ţie 18 de rochii şi mie o cravată!” atunci ai încurcat-o: “Niciodată nu eşti mulţumit, nu te saturi niciodată, trebuia să deschid ochii atunci când te-am luat”. Mai bine taci şi rabzi dar îi iei cardul tău. “Dragă poţi să-mi dai cardul, vreau să-mi iau o undiţă de pe net.” Şi acum s-ar putea să reacţioneze urât.

b.”Am avut de nişte timp pentru mine.” Dacă avea nevoie de nişte timp pentru ea cu adevărat nu ar fi cheltuit jumătate din economiile pentru maşină pe n-şpe rochii, sarafane, bluze, paltoane, costume ( de femei binenţeles ) ci ar fi mers la un spa, într-o excursie, şi-ar fi luat câteva zile de concediu.

Astă e defectul nostru, al bărbaţilor, ne place să fim dominaţi. Ori în pat, ori într-o relaţie. Cu siguranţă ne place una din două.

Spor la ce faceţi weekendul ăsta.

P.S.: Sunt misogin.

Ruptură

S-au produs două rupturi.  M-am cam rupt de lumea asta, virtuală, mai ales de cea a blogurilor, respectiv a blogului meu. Mărăcini au început să crească pe aici, nu am mai intrat nici măcar să văd dacă am un comment amărât ( asta nu înseamnă că nu apreciez commenturile voastre, ale celor care mă citesc ). Ar trebui să fiu constant, să nu-mi pierd cititori, bla bla bla, asta tot aud. Dar ce cititori câştig eu cu nişte articole slabe, ca acesta? Nu câstig, dar măcar îi păstrez. În fine, să presupunem ( prin reducere la absurd ) că cititorii de bloguri sunt interesaţi de frământările mele interioare sau măcar le înghit din când în când. Prea multe nu pot să scriu că altfel de la atâta înghiţit de aiureli se produce o reacţie normală când se exagerează şi ficatul, fierea sau stomacul nu mai rezistă. Vomarea. Fie de la mâncarea proastă, fie de la mâncarea în cantităţi prea mari, fie de la alcoolul de proastă calitate, fie de la alcool în exces. Cu toţii cred că am trăit cel puţin una dintre astea până la momentul de faţă şi nimeni nu-şi doreşte şi nu doreşte ( presupun în naivitatea mea ) răul apropiatului, iar cum eu nu doresc răul, mai ales cititorilor mei, răi, buni, sunt ai mei. Şi aşa, dorind să vă feresc de această stare, am zis că fac o pauză în care să nu vă mai obosesc cu nonsensuri şi idei concepute în diferite stări de un creier mai mult sau mai puţin prăjit. Asta ar fi prima ruptură.

A două ruptură e în viaţa mea personală. Nu. Nu m-am despărţit de iubită, nu mi-am uitat părinţii, nu mi-am abandonat prietenii. Pe toţi îi iubesc în continuare de mult, ba chiar pe unii chiar mai mult. Alte lucruri îmi dau de furcă. Dar încep să nu le mai suport. Relaţia mea cu ele se deteriorează tot mai mult. Lucrurile astea sunt făcute să-mi folosească mie. Să-mi fie de ajutor nu să mă încurce. Becurile, duliile, siguranţele, caloriferele electrice, interfoanele şi SCAUNELE astea sunt noile mele probleme. Pe lângă marea problemă a lipsei lichidităţilor mai apare şi câte un bec care se gândeşte să explodeze când tu ai mai multă nevoie de el, câte o dulie se gândeşte să se ardă, siguranţele sar de nebune când aprind un bec amărât, de 40 de W , caloriferul meu electric cu care ( parcă ) mă mândream pe aici se porneşte şi se opreşte singur, ba mai provoacă câte o pană de curent în tot blocul ( în tot blocul, accentuez, nu doar în scara mea, în tot blocul, 2 scări, 4 etaje per bloc, 3 apartamente per etaj, aproximativ 3,4 oameni per apartament … calculaţi voi ). Apoi, se întâmplă să rămân blocat în afara blocului pentru instalaţia electrică a interfonului s-a ars ( foarte probabil din cauza caloriferului meu ). Se mai rup scaunele sub mine. Menţionez celor care nu mă cunosc că sunt cam … schilod. Ca să nu zic schilod, pot zice fibră şi os sau 76 de kg la 1,84 m. Cu toate acestea am lăsat două scaune ergonomice (din alea cu roţi de se învârt) fără un picior, doua scaune de lemn am rupt şi două scaune de fier s-au îndoit sub mine. Astea toate în o lună şi ceva ( nu mult ). Numa* bine.