Inceput.

A trebuit sa vina vremea. A trebuit sa-mi fac curaj. Mi-am facut curaj si m-am stresat de-a dreptul. Nu stiu ce vreau cu asta. Dar ma simt vulnerabil gandindu-ma ca sunt atatia oameni care printr-un simplu click vor avea acces la niste ganduri personale, pe care si asa nu prea ma lasa inima sa le scriu, daramite sa le mai fac si publice. Nu inteleg de ce ma simt asa. Chiar nu as avea de ce sa ma tem. Sau?
De ce sa nu am de ce sa ma tem? Sunt confuz. Confuz pentru ca ma simt de parca as fi facut un pas mare spre prapastie. Ma simt ciudat. Am impresia ca sunt milioane de oameni care stau in spate gata sa impinga, gata sa profite de cea mai mica greseala a mea. Ma simt vulnerabil si amenintat.

Am intrat pe blogspot cu o oarecare teama. Teama de a nu gafa. Hm. Si dupa 3 ore iata acest blog. Sunt perfectionist cand poate interveni si critica celorlalti pe langa autocritica. Poate de asta a durat atat. Nu fac lucrurile de mantuiala cand sunt serios, dar majoritatea timpului nu sunt serios. Pun suflet cand fac ceva daca imi pasa. Sunt un om normal, cu capacitati normale. Nu am nimic special, dar simt nevoia absolut normala sa incerc sa fac o diferenta, sa schimb ceva, sa ma afirm, sa ramana ceva in urma mea.
Nu ma astept sa am prea multi cititori. Nu vreau sa am prea multi cititori, pentru ca nici nu voi face public blog-ul. Dupa cum puteti observa si din descrierea blogului, sunt sincer si va spun: e un blog pentru mine. Nu o sa informez pe altii, nu o sa amuz. Vreau doar sa-mi exprim niste ganduri aici. Asa ca slabe sanse sa ajunga cineva de pe google aici. Nu. Cel putin deocamdata nu.
Nu va speriati, nu voi fi melodramatic de fiecare data cand scriu … but today… well … today is a rainy day. Iar, pe deasupra e si primul meu post. Nu prea vreau sa scriu mai mult. As mai avea cate ceva de scris, dar poate mai diseara.